Cât valorează fața mea? - TAG

mai 03, 2015

Am început să recuperez tag-urile pe care le amânam de o perioadă, se simte când am și eu o săptămână liberă de la școală și stres, încerc să-mi consum timpul cât se poate de productiv, deoarece bloggingul e unul dintre lucrurile care mă relaxează și la care revin de fiecare dată cu plăcere, nu pot să-l abandonez, chiar dacă vine bacul. :))
Mulțumesc, Mihaela, pentru nominalizare! A fost o plăcere să aflu cât costă fața mea! :*


Deeeci, haideți să vedem ce folosesc eu într-o zi în care vreau ca tenul meu să arate frumos și să-i fie frumos puse în evidență trăsăturile. Normal că în unele zile folosesc foarte puține produse, de exemplu în unele dimineți în care sunt în întârziere și machiajul meu e format doar din cc cream, mascara, fard de sprâncene și un gloss aruncat în geantă, dar mai bine vorbim de zilele în care am timp și de bronzer și de puțin dermatograf etc., nu? :)


De când a început să se încălzească, nu mai există machiaj nefixat cu pudră, așa că folosesc The One Illuskin, pe care o vedeți în prima poză - 15 lei.
De o perioadă folosesc primerul de la Max Factor, Face Finity, care înlocuiește cu succes o cremă hidratantă. - 55 lei
CC Cream Gerovital Happiness - 18 lei
Sol de Rio Bronzing Powder - 70 lei
Concealer The One Illuskin folosit doar pentru iluminarea plăcută pe care mi-o oferă, nu că aș avea cearcăne - 19 lei


Veșnicul și nelipsitul fard de sprâncene de la Essence - 14 lei
Flormar Long wearing lip gloss în nuanța L402 - 25 lei
Bourjois Volume 1 seconde mascara - aprox. 60 lei
Silkissime L'Oreal superliner pe post de dermatograf- 55 lei
Oriflame Very me eyeliner - 15 lei

TOTAL: fix 346 lei! Budget friendly, nu? :))

Cam atat valoreaza fata mea intr-o zi obisnuita, de mers la scoala sau iesit in oras, dar cu siguranta daca as lua in calcul zilele in care folosesc si farduri si primer pentru pleoape și un corector pentru pete, as trece usor de 400, depinde de ce fac in ziua respectiva, unde merg etc.


Aștept să văd cât costă fața: AneiDianeiRamonei și a lui Hanne! :*
Kisses!

0 comentarii